România la 1 Decembrie are o datorie de aur: Roşia Montană

Nu mai ajunsesem de mult la Roşia Montană. Speram că a început dezvoltarea turismului în zonă, ca lucrurile să intre în făgaşul normal şi casele cumpărate de compania Gabriel Resources, unele monumente istorice, să revină în circuitul comercial şi să fie fructificate. Eu unul mi-aş cumpăra cu drag o casă la Roşia…

Cu Sorin Jurcă mă ştiu de la primul festival FânFest: demult, din 2004, când eram un copil ce se alătura marşului pe jos Cluj-Roşia Montană în ultima zi şi eram impresionat până la lacrimi de un cuplu octogenar: bătrânul ne cânta la acordeon iar doamna ne turna suc în pahare şi ne spunea: Bine aţi venit, SALVAŢI-NE! Roşia Montană pentru mine este una din lecţiile de demnitate, care m-au format ca om şi ca militantul care sunt astăzi.Sorin, alături de Zeno Cornea sau Eugen David, reprezintă oamenii puternici care nu s-au vândut şi nu şi-au vândut pământul, în ciuda sumelor mari care li s-au oferit şi a ameninţărilor cu moartea, unele din ele materializate. Ei sunt nişte salvatori de ţară, sau cel puţin a unei părţi de ţară: patru munţi ar fi dinamitaţi dar un eventual accident ecologic ar trece cu mult peste graniţele ţării. De la Sorin am aflat cu tristeţe, că lucrurile sunt tot blocate în zona Roşiei Montane, un blocaj care nu ajută la dezvoltarea durabilă a României, atât de clamată de unii, care mai degrabă numără banii şi nu oamenii.

FânFest, 2004 George Simion
FânFest, 2008

Cea mai veche localitate minieră din România

Este probabil şi cea mai cunoscută, datorită mişcării de rezistenţă faţă de proiectul minier canadian. Există, aşadar un imens potenţial turistic, minele romane (şi dacice!) din zonă precum şi istoria milenară putând fi fructificate. Pentru asta este nevoie de două lucruri: eliminarea statutului de zonă mono-industrială care nu permite construcţia de pensiuni turistice şi nicio altă activitate comercială conexă şi includerea zonei în patrimoniul UNESCO, o decizie care ar garanta prezervarea zonei faţă de pericolul dinamitării ei de către interese străine şi de către politicieni cumpărabili. Uitaţi numai cum acest ghid de la galeriile romane a devenit viral pe internet spunând povestea Roşiei Montane:

Anul Centenar

Actualul guvern PSD-ALDE a trădat solicitând UNESCO să amâne discutarea includerii sitului „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană“ pe lista patrimoniului mondial al umanităţii, apoi cerând ca dosarul să fie înapoiat statului emitent. Dosarul fusese trimis către UNESCO de Ministerul Culturii de la Bucureşti în prima săptămână a anului 2017, la început de mandat pentru coaliţia Dragnea-Tăriceanu, pesemne înainte să se dezmeticească. Motivând potenţiale despăgubiri pe care ar trebui să le achite companiei canadiene Gabriel Resources căreia i-au fost concesionate într-un mod dubios în 1999 drepturile de exploatare a minereurilor de aur şi argint, guvernul dă speranţe deşarte locuitorilor unora dintre locuitorii comunei Roşia Montană.

La Roşia Montană, alegerile locale sunt câştigate invariabil de primari care promit reînceperea exploatării miniere pe scară mare, prin prisma promisiunii companiei Roşia Montană Gold Corporation (ai cărui acţionari sunt firma canadiană cu 80% şi statul român prin Minvest S.A. cu circa 20%) că va oferi mii de locuri de muncă. Mii de localnici au primit deja cursuri de recalificare profesională pentru meseriile pe care ar urma să le practice odată cu începerea exploatării miniere, astfel că aşteptările sunt mari în această direcţie.

Primăria blochează orice efort de a se renunţa la zona mono-industrială. Mişcarea de salvare a Roşiei Montane, pe lângă faptul că a modelat o generaţie într-un spirit cu adevărat patriotic, a dat şi reprezentanţi politici.

Nu ştiu cât din succesul USR s-a datorat acestei mişcări, însă oameni precum Mihai Goţiu sau Adrian Dohotaru au ajuns parlamentari prin asocierea cu această cauză. Cred că e timpul ca să se schimbe paradigma în care gândim: de la a bloca şi a protesta la a construi România noastră de mâine. Ori, ăsta e tot aurul de care avem nevoie să ni-l dea Roşia Montană!

Ce a lăsat în urmă generaţia de la 1918?

Să ne gândim la ce a lăsat în urmă generaţia de la 1918: o ţară întregită şi mândră, în graniţele sale etnice şi cu potenţial de dezvoltare între primele 5-6 naţiuni europene. Şi să ne gândim la ce vor guvernanţii noştri să acceptăm în anul Centenarului Marii Uniri: să fim amnezici şi resemnaţi cu o ţară şi un neam ciuntit teritorial şi să fim neştiutori sau insensibili la faptul că trupul ţării este exploatat în alte scopuri decât binele pe termen lung al poporului român.


Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *